Micii creatori 2023

În luna aprilie a acestui an, s-a desfășurat a XX-a ediție a Concursului județean de creație literară „Micii creatori”, organizat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, filiala „Traian Brad”, din Mănăștur.

De tot atâția ani, participăm și noi, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, pentru că avem copii talentați. Anul acesta, din 120 de lucrări, de la opt școli gimnaziale și licee, 27 au fost premiate, 10 fiind ale noastre.

Juriul, format din scriitorii Adrian Grănescu și Victor Constantin Măruțoiu, ne- a felicitat profesorii coordonatori, Mioara Popa, Gabriela Pop, Adriana Iacob, Ioana Gâmbuțan, și elevii premiați: Maia Peter (clasa a IV-a), Sofia Pantea și Emanuel Condrea (clasa a V-a), Naomi Vădan, Patricia Irimieș, Patricia Bădilă, Tania Laszlo (a VI-a), Carla Mureșan, Briana Cozac (a VII-a) și Irina Pop din clasa a VIII-a. Trebuie menționat din nou elevul Emanuel Condrea, premiat și la secțiunea „Cititori fideli” în 2022.

Felicităm toți elevii implicați, adevărați ambasadori ai școlii noastrre.