
Veselie, comunicare, experiențe împărtășite- sunt cuvintele care ar putea descrie prezența elevilor din școala noastră, însoțiți de doamna profesoară Simona Mariaș, în data de 9 februarie 2023 la Liceul Teoretic „Petru Maior” Gherla . Am fost întâmpinați de elevii clasei a V-a, care le-au vorbit despre pasiunea lor comună: robotica.
În a doua parte a întâlnirii, echipa de robotica Team ABSO-Tech le-a prezentat activitatea echipei, competițiile la care au participat precum și robotul pregătit pentru etapa regională a Concursului de robotică FirstTechChallenge de săptămâna viitoare.
Dar lucrul cel mai important este că elevii celor două școli au avut ocazia să interacționeze, să vorbească despre interesele și pasiunile lor comune, să lege prietenii.