Relația părinte-copil, între joacă și provocare

A fi părinte este o bucurie și o provocare deopotrivă. Această experiență îți schimbă viața, modul de a gândi și de a te raporta la lume. Noutatea și provocările care vin la pachet odată cu statutul de părinte sunt justificate, deoarece nimeni nu te învață „meseria” de părinte, însă aceasta nu este o scuză pentru a nu te informa și a nu-ți însuși noi abilități de relaționare specifice segmentului de parenting, pentru a-i asigura copilului o dezvoltare optimă emoțională și psihologică.

Conectarea cu copilul reprezintă esența a ceea ce numim dezvoltarea unui atașament sănătos (sigur) și se manifestă prin conști­en­tizarea, recunoașterea și răspunsul la emoțiile și nevoile copilului de protecție, confort și orga­nizare. „Pari speriat. S-a întâmplat ceva? Ești în siguranță”, „Înțeleg că te-ai supă­rat, dar regula legată de ora de dormit am stabilit-o împreună”, sunt doar două exemple care ne arată cum, reflectând emoțiile copilului, putem iniția un dialog și ne putem conecta emoțional cu el, să-i oferim sprijin atunci când e frustrat, nervos, trist sau supărat.

Conectarea cu copilul se realizează și la nivel fizic, prin stabilirea contactului vizual, îm­bră­țișare și calmare, mai ales atunci când îi este teamă sau îl doare ceva.

Asigurarea de iubire și acceptare necondi­ți­o­nată chiar și atunci când comportamentul copilului nu este adecvat, a-i arăta respect și dragoste atunci când acesta nu e de acord cu noi, reprezintă o bază de siguranță pentru el: „Te iubesc indiferent de comportamentul tău”, „Chiar dacă refuzi să vorbești, noi suntem aici și așteptăm să te liniștești”.

Limbajul acceptării nu judecă copilul sau îl etichetează (ești rău, neascultător, obraznic), ci se axează pe descrierea comportamentului.

Amintesc că acceptarea necondiționată indiferent de comportament nu înseamnă valorizarea comportamentului nedorit, ci este necesar ca părintele să facă această distincție în fața copilului: „Te iubesc indiferent de comportamentul tău, dar aceasta nu înseamnă că îmi place cum te porți sau că nu îmi doresc să te oprești din ceea ce faci”.

Empatia înseamnă că înțelegi, observi și ești suportiv cu emoțiile copilului, cu ceea ce simte și vrea să spună. Nu le negi, disprețuiești, minimalizezi, ci îi distragi atenția de la ele sau nu le recunoști: „Pari supărat/trist/vesel. Ce s-a întâmplat?” este o abordare înțeleaptă a dispozițiilor copilului.

Reflectarea empatică a sentimentelor copilului este o oglindă în care acesta se poate analiza, ajutându-l să se gândească la soluții și se realizează prin repetarea ideilor exprimate de copil într-un mod prin care acesta să se simtă acceptat și înțeles.

Dezbaterea, explicarea motivelor, ghidarea cu voce calmă a sarcinilor sau dificultăților: „Este necesar să-ți speli mâinile înainte de masă pentru a nu te îmbolnăvi. Pe mâini sunt bacterii care ajung în corpul nostru dacă nu ne spălăm pe mâini” este un exemplu prin care explicăm raționamentul din spatele unui comportament pe care dorim să și-l însușească.

Joaca cu copilul dezvoltă o serie de abilități esențiale, emoționale, fizice, sociale și intelectuale. A urma copilul în joc fără competiție, cu entuziasm și deschidere, orientându-ne pe proces și nu pe conținutul jocului, încurajarea explorării și creativității fără critici, are ca beneficii distracția, consolidarea legăturii părinte-copil și dezvoltarea de abilități.

Câteva recomandări pentru părinți în joaca cu copilul: adoptă un ritm care să i se potrivească copilului, urmează-l în joc, utilizează comentarii descriptive (nu critici), încurajează creativitatea, rezolvarea de probleme, independența și ideile lui, evită luptele de putere.

Setează-ți așteptările corect, nu este un proces perfect, vei greși, te vei înfuria, vei considera că nu ești un părinte bun pentru copilul tău, toate acestea sunt normale, însă esențial de reținut este următorul fapt: nu greșelile te caracterizează, ci iubirea necondiționată, acceptarea și suportul pe care i le oferi în fiecare zi copilului, alături de dorința de a fi un părinte și un om mai bun.

Profesor consilier școlar Alina Rotaru

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.